Tripping

Paris/Budapesta sau plecare pe branci

-Alo? Ce faci,Bg?
-Bine…vorbeam cu C. sa plecam la Paris,dupa salariu.
-Cum adica sa plecati?Eu ce am?Vrei sa spui sa plecam toti trei.
-Aaaaaa…pai tu esti in Bucuresti…pana vii in Tm dureaza si noi vrem sa plecam cat mai repede,cu autocarul..asa pe low budget.

In cateva zile eram in Timisoara. Eu,salariul in buzunar si un mic troller.A doua zi plecam cu autocarul. Destinatia – Paris. Calatoria a fost undeva intre agonie si extraz. Calatori foarte pestriti: cateva familii de tigani care plecau probabil in interes “profesional” (papornite,acordeoane,plase etc in spatiul destinat bagajelor si puradelul la subrat),cativa oameni care nu se remarcau prin nimic si cativa tineri care probabil se intorceau dupa ce au vizitat Romanica. Si noi…cu sperante si asteptari,fugarind vise si aventuri. Drumul de 25-26 ore se simtea in fiecare muschi incordat,in fiecare os,in membrele amortite si in starea de iritare. Filmele din partea companiei cu care calatoream (ironic..final destination :)) se opreau in principiu pe la jumate sau aproape de final si opririle scurte de o tigara-doua ..asa arata drumul catre Paris.
Si,am ajuns! Am inceput sa ne facem un inventar al putinelor cuvinte in franceza pe care le stiam. Nu rezulta. Stiam cateva cuvinte,dar..cum sa le legi astfel incat sa para inteligibil ?! Ajunsi in autogara noaptea ne intrebam incotro sa mergem si cum sa ne organizam. C. afla de la sora lui ca urma sa ne intalnim cu un tip chelios,pe role,la statia de metrou Republique,care avea sa ne dea cheile. Individul era pe la 30 ani,sportiv si foarte expeditiv :” – Asta este cheia.Nu am timp pt voi,deci sa nu ma deranjati decat in caz de foarta majora. Cand terminati “excursia”,imi lasati cheia la cutia postala. “. Si…a plecat. In nopate am gasit adresa unde urma sa locuim maxim 9-10 zile. Jacques Bonsergent,arondismentul 10..
Cladirea era un imobil vechi,cu o interminabila scara de lemn,in spirala. Peste 100 de trepte pana la camera noastra.
– Acum ce facem? Care camera este?
– Pai sor’mea zicea ca a doua,dar ca e si baia pe etaj.
– Bun. Prima e dusul. E a doua dupa baie sau prima dupa ea ?
– Zicea ca are pres cu floricele la usa.
Asa era..unul era cu floricele si altul cu flori mai mari. Asa ca am ales floricelele.Prima camera dupa dus. Cheia ruginita parea sa fie de la Poarta Raiului. Ne izbim un pic in usa pentru ca asa ne-a fost recomandat si …era sa dam cu capul in peretele camerei. Yes! Camera era mare cat un dressing. Supeeer! Extenuati,ne lasam bagajele pe podea. Un inventar rapid si descoperim:un dulap,un tv mic si cu “purici”,o policioara la capul patului,pat de o persoana,hai doua mai mici, un borcan cu nesquick care ne tinea loc de mic dejun(doar praful,fara lapte! ce, nu aveam saliva?),doua scaune,o buda cu tavanul in cap (mansarda) si perdeluta in loc de usa (te simteai ca intr-o cabina mica de proba) si niste frig. Cam asta continea camera noastra.
Au fost niste zile pe cat de chinuite ca si confort,pe cat de saracacioase ca bani de buzunar,pe atat de boeme si frumoase.Era februrie…frig,dar frumos.Ce am vazut noi pe acolo? Cam tot ce vede turistul,insa mai mult din exterior. Pe repede inainte Champ Elysee,Versailles(gradinile si Trianonul),Arcul de Triumf,Place de la Concorde,Sacre Coeur,Pompidou-ul,Notre Dame,Domul Invalizilor,Turnul Eiffel,Louvre,cimitirul Pere Lachaise cu mormantul lui Morisson si in rest mult bantuit pe strazi,pe malul Senei si alte stradute.
Dupa dusurile reci si oasele frante dupa un somn chinuit,ne-am decis sa plecam mai devreme si sa oprim si in Budapesta. Asa se face ca dupa 4 zile de Paris,luam autocarul si rugam soferul sa ne lase in cel mai apropiat punct de Budapesta.
In toiul noptii autocarul s-a oprit..pe autostrada.Am coborat,am cotrobait dupa bagaje si am ramas in fata unui McDonald si OMV. Frig,ploaie mocaneasca,vorbitori de maghiara…greu.
Bg era salvarea noastra,el vorbea maghiara.A schimbat euro in forinti si a cerut directii pentru a ajunge in Budapesta. 20 de minute de mers pe jos pe autostrada,ploaie torentiala,bagaje baltind de apa,haine ude leoarca,gripa,guturai,febra in cazul meu. Am asteptat vreo 30 min un autobuz care ne ducea la periferia Budapestei,am luat Hev-ul,un trenulet care avea doar cateva statii,apoi un tramvai si Evrika! centrul orasului.
Ma gandeam cu jind la un McDonald,la un ceai cald cumparat pe bani putini. Atat visam eu in acel moment. O bautura calda si o aspirina. Stupoare! McDonald era inca inchis si pana se deschidea,gazda noastra,prieten al lui Bg,deja ajungea si ne lua in primire. Ma uitam cu disperare in jurul meu si incercam sa localizez o farmacie. Nu era nici un cuvant care sa aduca a farmacie. Mi se spune ca in maghiara se numeste GyorgySertar (ceva de genul asta,cu multe accente).
-Pai asta nu inseamna Sertarul lui Gheorghe?Sertar nu e sertar si Gyorgy nu e Gheorghe?
– Ba da.
– Pai si atunci …cum naiba de inseamna farmacie ?
– Pur si simplu!
Am ajuns la T.,gazda noastra. Apartament doua camere din care una ocupata de un cuplu de tineri. Camera lui T foarte generoasa,pat-saltea gonflabila de 4 persoane(tip TV products),baie cu cada si dus,plus apa calda non stop(uraaa!!). Paradis!
Doua zile de stat acolo si vizitat. Piata Millenium,Bastionul Pescarilor si Cetatea,podurile,Vaci Uta…si mult mers pe picioare. Am zis sa vizitam. Am ales de comun acord Terror Haza (Casa Terorii),locul unde erau torturate victimele regimului nazist si ale celui comunist. Muzeul este incredibil de bine gandit. Parcurgi in ordine cronologica toate perioadele,peste tot e ceva de vazut,citit,ascultat. Testimoniale,vizual,auditiv,arta. La intrare ,pe o plasma,poti vedea o marturie impresionanta a unui batran care si-a pierdut fiul in acele vremuri. Nu faci nici doi pasi si dai peste un tanc! pus pe un postament enorm,pe care pluteste o pelicula de motorina.Pe pereti sunt fotografii portret ale celor torturati si ucisi in Casa Terorii. Chipurile lor se oglindesc in pelicula de motorina. Unii nici macar nu au fost identificati…
Traversezi toate camerele si ajungi la etajul doi,dupa care un lift te duce catre subsol,inspre camerele de tortura. Ciudat ni se parea ca liftul se misca extrem de incet si ne intriga faptul ca nu existau scari. In momentul in care am luat liftul am inteles de ce. De cand se inchid usile si pana ajungi la subsol,dureaza 20 min. Exact cat dureaza filmul-marturie ce ruleaza pe o plasma incastrata in lift. Desteapta chestie !
La subsol fiorii de pe sira spinarii se amplifica si mai mult. Celule minuscule,carcera in care nu m-am abtinut si am intrat..Ma simteam ca intr-un cosciug.Era fix cat mine si nu te puteai misca. Nici capul nu il puteai intoarce. Un bec era pus in dreptul privirii…era stins..Si ma gandeam…cum sa stai acolo zile in sir,cu o lumina puternica drept in ochi? Sa nu te misti,sa nu te poti intoarce,sa nu poti iesi,sa nu poti nimic…Am simtit ca ma sufoc brusc si am iesit. O celula la fel de minuscula servea drept “cabinet medical”,singura diferenta fata de camerele detinutilor fiind ca era varuita in alb.. Mai incolo gaseai o incapere foarte joasa,in care nu puteai sta decat pe vine sau culcat. Cei inchisi acolo nu aveau voie sa se intinda,erau obligati sa ramana asa chirciti zile in sir.. Dadeai cu privirea de instrumente de tortura ,cu mici explicatii scrise. Avansai si ajungeai intr-o camera in care se afla spanzuratoarea…
Deloc placut,insa merita sa intelegi ce s-a intamplat atunci si sa te consideri extrem de norocos ca nu ai trait in acele vremuri.
Odata iesita de acolo,m-am simtit buimaca,bulversata,incarcata psihic..Pe acoperis era un fel de streasina in care era decupat numele muzeului, Terror, si insemnele celor doua regimuri. Cand bate soarele se poate citi pe cladire exact ceea ce au trait acele victime : teroare.
Mergand spre Piata Millenium,am ales sa intram la o expozitie de arta vizuala a unor artisti nordici. Incredibila experienta. Camere cu scurt metraje experimentale,mici desene in carbune sau creion expuse pe pereti,un cub din fasii de matase colorate violent,ce era legatura intre camere,fasii din tavan pana in podea ,in care intrai si te simteai invaluit,captiv,innodat,legat,nu vedeai nimic,te ciocneai de diversi oameni ce incercau la randul lor sa isi croiasca drum,o “camera de sunete”,in care puteai sta intins pe jos si sa simti fiecare vibratie,fiind inconjurat de boxe si mixere in totalitate.
Am apucat sa ne si distram. Am mers intr-un club un pic underground,un fel de hala imensa,compartimentata astfel incat sa poti asculta diverse stiluri de muzica sau sa poti vorbi in liniste.Gaseai cu siguranta ceva potrivit. Multi veneau pe bicicleta,o lasau la intrare intr-un fel de “cuier de biciclete” si nu stateau deloc stresati de gandul ca n-ar mai gasi-o. Ma intreb cand vom ajunge si noi o natie de bun simt si relaxata?!
La intoarcere,am ales trenul. In timp ce stateam corespunzator la rand ca sa cumparam bilete,imi arunc privirea pe un stalp de sustinere,din lemn. Era scris cu pixul ceva la adresa ungurilor. Surprinzator nu era nici un roman care sa fi scris “rautatile”. Initial scria “Me cago en el sistem de mierda hungaro”,semnat Chile. Dupa care diversi care subscriau. Anche noi – Croatia,Nos tambien -Brasil si tot asa. NICI UN ROMAN,DA? Bg mi-a explicat ca aceasta refulare a fost generata de sistemul dubios de achizitie a unui bilet de tren. Am trait-o si noi.Desi erau vreo 4-5 oameni la coada,a durat vreo ora. WTF?! Era un sistem primitiv.O tanti care scria de zor nu-stiu-ce.
Ne-am urcat in tren.Civilizat.Spatiu de fumatori,spatiu de nefumatori.Asta inseamna o calatorie relaxanta cu trenul,in care fumatorul nu ajunge sa se enerveze si nici nu are de ce sa apeleze la diverse magarii pentru a putea trage un fum. Aveam locuri la nefumatori. Ma duc in celalalt spatiu sa trag un fum. Acolo un nene imbracat saracacios. Aflu ca este dintr-un sat de pe langa Arad si ca de vreo saptamana-doua incearca sa ajunga acasa cu trenul. Povestea lui pe scurt: un muncitor plecat sa munceasca la negru in Italia..pe santier.A plecat cu un consatean care avea acelasi tel,sa faca niste bani si sa se intoarca. Insa,cand omul nostru a reusit sa stranga o bruma de bani,cam 1000 euro, si cateva haine,respectiv un casetofon pentru copii,consateanul l-a pradat si a disparut. Omul nostru nu mai avea nimic. Ii furase actele,banii,hainele pentru sotia sa si copii si casetofonul. Mai exact..TOT ce reusise sa stranga. Ii era foame si nu mai avea nici bani ,nici vlaga. Se chinuia sa ajunga cu trenul,desi nu avea bilet pentru ca nu avea nici un ban. Se baza ca poate controlorii il vor intelege si il vor lasa sa ajunga in tara. Mi-a spus ca il dadeau jos de cate ori ajungeau la el si constatau ca nu avea bilet. Asteapta urmatorul tren si povestea se relua. De data asta spera sa ajunga in tara,fara sa fie dat jos. Apare si controlorul. Omul incearca sa ii spuna povestea vietii, iar nasul a zis ca va reveni la el dupa ce controleaza restul calatorilor. Stand langa acest om, am asistat la un gest nobil…al controlorului ungur. A ascultat povestea,dupa care i-a spus omului ca are de ales: ori coboara la prima,ori ii scrie o amenda. Calatorul clandestin spunea ca nu are posibilitatea de a o achita. Moment in care nasul spune ca il lasa in tren,ii scrie amenda….care e valabila doar pe teritoriul Ungariei…si ca poate ajunge in tara. Acum acest o avea o minima multumire. Avea niste biscuiti primiti de la noi (singura mancare pe care o mai aveam),tigari de la mine,100 RON (singurii bani romanesti pe care ii mai aveam toti trei ) si intelegerea unui controlor ungur. A coborat la Arad….noi la Timisoara.

Totul a ramas viu…si locurile,si oamenii,si momentele.

Advertisements

One thought on “Paris/Budapesta sau plecare pe branci

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s