de-ale mele

Viata e multifatetata,dar de cele mai multe ori o plaja

Ma uit pe strada si vad multe chipuri inerte,chipuri de lut. Am senzatia ca nu exista bucurii autentice,iar cei care au un zambet sincer sunt copiii sau adolescentii. Restul sunt doar niste jucarii defecte,niste marionete grotesti. Oare e iarna de vina ? Intotdeauna mi-a placut sa observ locuri,oameni si gesturi. Ma uit,notez pe scoarta cerebrala,trec mai departe. Sunt un sertar in care inmagazinez diverse momente care imi apartin sau nu. O sa o iau sistematic:

1. Intotdeauna mi-a placut la metrou,desi se spune ca metroul este locul oamenilor singuri.Poate ca da,poate ca nu. Pentru mine,metroul e ca un joc. Un fel de “de-a v-ati ascunselea” care are un scop imediat. Imi place scara rulanta pentru ca imi aduce aminte de copilarie,cand aveam impresia ca odata ajunsa la capatul ei,voi fi inghitita sau cel putin ma voi impiedica grav,fapt pentru care mereu saream intr-un gest de disperare. Ma gandesc si acum cat de stupid,copilaresc,dar placut ar fi sa te dai cu scarile in sens invers.Ele in sus si tu in jos sau invers,dupa bunul plac. Intradevar nu are nici un sens,dar trebuie sa existe mereu unul? Este pur si simplu ludic. Desi mie mi se pare amuzant,in metrou vad fetze apatice si fara chef si brusc mi se rupe si mie filmul. Fiecare pereche de ochi pe o fatza palida isi adjudeca propriul punct la care se holbeaza zeci de minute. Majoritatea sunt inexpresivi,astfel ca,in momentul cand gasesc o fata interesanta,ma uit ca la o minune a lumii.

2. Imi place ca atunci cand merg la film sa ma rup de realitate si sa absorb actiunea. Ca si la teatru de altfel. Si cred ca daca toti am face asta,ar fi o vizionare minunata. Dar nu. Nu stiu cum se face,dar mereu nimeresc mancatori de floricele sau ciocolatele,vorbareti,pupaciosi cu zgomot sau familisti care incearca sa coordoneze micuta lor turma. Oare ce cauta acolo cand pot fi,dupa preocupari…in restaurant,in strada sau la Micul Donald?!

3. Zambesc in sinea mea cand merg pe strazi pavate. Imi vine sa joc sotronul,dar imi trece cand vad gravitatea de pe chipurile trecatorilor si imi amintesc ca ,de fapt,e doar un pavaj,nu un sotron.

4. RATB-ul nu-mi inspira nimic,pentru ca nu am spatiu si aer. Este un fel de caruta suprapopulata de cele mai multe ori. Rareori prind momente cand imi vine sa rad in gura mare,dar mi le reprim. Dintre ele imi amintesc o dupa amiaza tarzie,cand am asistat la disperarea si stupizenia unei batrane. Stateam cu o prietena in statie,asteptand un troleu rezonabil,nu din cele care isi deschid usile ca sa se pravaleasca aceia care stau ciorchine. O baba cu plase si sarsanale insista sa il ia tocmai pe ala plin ochi.Nervi si spume in interiorul troleului,invidie si frustrare in afara lui. Eu ma uitam ca la o comedie. Usile incercau din rasputeri sa se inchida. Baba vroia musai in ACEL troleu. Fapt pentru care se urca pe la ultima usa si incepe cu clasicele :”hai mai sus,mai sus,ca uite cat spatiu e la mijloc! :))) (a se intelege ca acest spatiu este vazut doar de cel care practica sportul gramada cere varf, acest spatiu este doar in mintea lui ). Cei din troleu incercau sa convinga baba ca nu mai incape si basta si “hai,mamaie,odata!coboara sa plece odata troleul!”. Baba se tinea cu disperare de bara,de parca era alpinista si nu renunta nici in ruptul capului. Soferul incerca sa o convinga,comandand inchiderea unor usi,care o capaceau pe baba de mama focului. Nu. Nici multimea furioasa,nici usile folosite pe post de arma nu o convingeau. La un moment dat cineva ii spune ca mai vine unul in spate. La care femeia : eu nu ma dau jos dom’le,ca ala din spate e defect!”. Pana la urma multimea a intregrat-o si pe ea,macar sa plece masina mai repede. Noi am luat presupusul troleu defect. Si a fost mai bine.

5. Imi place sa intru in magazine rareori,fara sa am ceva clar in minte.Dau peste vanzatorii remora,acel peste parazit si agasant,care se tine de tine scai. Nici nu ai trecut pragul ca esti lovit in moalele capului: Cu ce pot sa va ajut? Cautati ceva anume?. Mi-e si teama sa ating ceva pentru ca, daca sunt vazuta de privirea vigilenta a celui care imi sufla in ceafa,apar alte amabilitati: Avem si pe verde,cacaniu,albastru etc. Asta e unul dintre motivele pentru care nu am rabdare sau nervi sa intru in magazine. In acest moment imi suna in cap : Bun venit la Meli-Melo! Doamne….era un baiat sarmanul….Ce cauta el intr-un magazin cu brizbrizuri femeiesti? A venit sa imi spuna Bun venit la M-M! Si i-am zis “stiu ce vrei sa zici. Ma uit un pic si plec.” Este un fel de hartuiala. Ca daca vreau sa imi las rucsacul la casa ca sa ma simt mai confortabil. Nu,nu vreau! Rucsacul a fost,este si probabil va ramane o prelungire fireasca a spatelui/carcii/cocoasei mele. Il port peste tot,oricat de greu sau de neavenit ar fi! Ma defineste.

6. Buda barurilor cu personalitate. Si nu ma refer la colectia de CD-uri,ci chiar la buda. Imi place sa ma uit pe pereti si sa descopar “writings on the wall”,mici desene,grafica. Si cred ca voi posta pe blogul asta ceea ce voi gasi interesant. :))

Probabil va fi updatat acest post. Sau poate nu..

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s