de-ale mele

La un pocnit din degete

Poti sa nu mai fii. Oare cine se joaca atat de satisfacut cu viata oamenilor? Cine este acel papusar uneori sinistru care manuieste sforile dupa bunul plac? Si de ce nu pot invinge marionetele ?
Suntem niste actori care fac figuratie in Marele Film. Cineva a dat play si noi ne facem un rol…mai mult sau mai putin important,pe o durata mai lunga sau mai scurta. La un pocnit din degete,ai disparut..si tot ce lasi in urma ta este tristetea unor alte marionete ca si tine…Iesim din cutia initiala,avem instructiuni de utilizare si multe reguli “a se face” si “a nu se face”. Simti uneori ca viata este pe punctul de a se sinucide,de a se arunca intr-o prapastie. Uneori ai prezenta de spirit de a o prinde bine de mana si a o trage la loc sigur…alteori te chinui,dar simti cum degetele se desprind. In cele mai triste cazuri…nu iti mai pasa,nici macar nu ii mai intinzi mana propriei tale vieti..o lasi sa se duca.
Un om zambea intr-o zi de vineri,iar sambata a plecat..Cine l-a luat?Oare avea dreptate cineva cand spunea ca a vrut sa faca un pas inainte,dar a trecut in alta lume? Oare asta si-a dorit sa faca? Eu nu cred,dar raspunsul numai acel om il stie…Sper din tot sufletul ca acea ultima reprezentatie in fata propriei vieti a fost de exceptie si ca acum are de undeva un zambet triumfator. Eu il vad radiind si surazand timid in fata celor care ii duc lipsa, desi abia a iesit pe usa. Knocking on heaven’s door. Mai bine nu iti deschideau si ramaneai inca un pic pe aici. Si poate ca plecam cu toti odata,asa cum ar fi trebuit sa fie. Am fost demult la un concert Lhasa. Fiecare piesa incepea cu o scurta poveste.
La inceput suntem un punct intr-un univers si totul pare in jurul nostru pare a fi mult prea mare,insa crestem,crestem si tot acel univers nu ne mai este pe masura. Auzim,simtim ceva dincolo. Si atunci trebuie sa iesim din acel spatiu prea stramt…atunci ne nastem. Si iar….suntem precum un punct intr-un univers. Totul este prea mare…dar si atunci incepem sa crestem..si sa crestem. Si parca tot acel univers incepe sa ne ramana mic,sa ne stranga. Incepem sa auzim si sa simtim ceva..dincolo. Iar atunci,din nou,trebuie sa iesim din noi. Dar este de fapt lumea de dincolo..plina de toate fostele marionete ale Marelui Papusar.

Advertisements

3 thoughts on “La un pocnit din degete

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s