clipuri · de-ale mele

Deprimarea sau constientizarea inocentei pierdute

“I cant sleep tonight
Everybody saying everythings alright
Still I cant close my eyes
Im seeing a tunnel at the end of all these lights
Sunny days
Where have you gone?
I get the strangest feeling you belong
Why does it always rain on me?
Is it because I lied when I was seventeen?”

Deja sunt vreo 4 luni de cand ma intreb ce s-a intamplat. Am intors-o pe toate fetele si am despicat fiecare fir in patru. Pe final de septembrie,inceput de octombrie am incalcat grav o promisiune personala:a nu mai avea asteptari. Viata parea sa reintre in normal sub incidenta acestei reguli autoimpuse. Nu ai asteptari,nu ai dezamagiri. Ridicam in jurul meu ziduri peste ziduri,tinzand la rangul de fortareata. Este de ajuns ca o singura caramida sa fie subreda pentru a se darama zidul cat ai clipi. Intotdeauna,oricat de puternic ai crede sau te-ai amagi ca esti,apare unul mai tare ca tine. Iar ala e cel mai probabil sa iti darame propria fortareata. Inocenta si inconstienta unei adolescente care se indeparteaza din ce in ce mai mult devin din ce in ce mai rar intalnite. Le regasesti intr-o bauta cu prietenii..dar oare e acea inocenta adevarata sau este doar o imitatie foarte buna? Momentele in care erai fericit pentru ca faceai anumite tampenii in mod natural sunt acum momentele in care simti o vaga stare de bine,data de o amorteala pe care o sorbi dintr-un pahar.
Am devenit din ce in ce mai mult un om iritabil,vad imediat partea mai putin buna a oricarei intamplari,imi sare tandara din ce in ce mai des,ma instrainez din ce in ce mai mult de cotidian,refuz zilnic sa indeplinesc anumite sarcini ce compun banalul vietii,imi pierd rabdarea de a asculta o povestire atata vreme cat nu are nimic deosebit,am inceput sa detest intrebarea “ce faci?” si al ei clasic raspuns “bine”. Nu,nu fac bine,sunt trista si imi vine sa ma duc undeva unde sa pot tipa cat ma tin plamanii,pana cand simt ca tot raul iese afara din mine. Si apoi sa cad pe o pajiste cu iarba moale si verde asa cum faceam cand eram copil. As vrea sa ma duc in padure,pentru ca acolo petreceam vacantele de vara…peste drum de padure. Totusi nu o fac. De ce ? De teama ca voi fi singura si ca nu voi regasi acel copil care se juca printre frunze? De teama ca s-ar putea intampla ceva rau? De teama ca poate voi merge singura si tot ce as gasi ar fi proprii mei demoni? Cred ca de-aia imi placea in copilarie padurea…ca nu imi puneam toate aceste probleme. Ca nu exista senzatia de teama,ca nu exista nici o opreliste.
Si atunci…cat va mai tine aceasta tristete metafizica? Asa va fi de acum incolo ?!

Advertisements

2 thoughts on “Deprimarea sau constientizarea inocentei pierdute

  1. .. pai considera varianta asta
    femeile nu.s niste proaste patetice, iar barbatii nu.s niste ordinari de cea mai joasa speta…porci sa ii faci ca aia au orgasm 30 min :)) si nu.i sfarsitu’ lumii(!), poate a lumii cu basm si cu talc.. asta da

    Vanatoruledepovesti povestea este de dincolo de drumul de padure sau de dincoace

    Like

  2. nu mi se pare corect ca tot ei sa fie porci. las’ sa fiu eu porc (pentru cei ce vor corecta, “purcea”) si sa am orgasm de 30 minute ! :))). atata vreme cat “povestea este”,poate nici nu prea mai conteaza unde este ..:D

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s