clipuri · De-a valma · de-ale mele

Intalnirea mea cu Lhasa

A fost un moment important pentru mine. A marcat o despartire de cineva drag. Am stabilit sa ma vad cu acea persoana la un concert. Am cumparat bilete pentru doi,stiind ca acel concert va marca o despartire. Un concert al Omarei Portuondo. Persoana respectiva a decis o pauza de o luna,spunandu-mi ca ne vom revedea fix peste o luna cand urma concertul Lhasei,la care eu imi doream mult sa merg. Am ajuns singura pana la Sala Palatului. Multa lume gatita,costumata ca in ziua de duminica.Cele mai bune haine,cele mai frumoase margele..Acea persoana nu a venit. A trimis biletele printr-un coleg de munca.Unul mie,unul acestui coleg. Stateam in al doilea sau al treilea rand. In mintea mea se prabuseau vise,teorii,lumi,ceruri. Luminile s-au stins. O fiinta stravezie,desculta,imbracata intr-o rochie neagra,simpla,fara nici cea mai mica pretentie. Nu era nici un mare band pe spate. A inceput insa sa cante…Zumzetul s-a oprit brusc. Vocea imi rostogolea lacrimile pe obraji si amplifica orice traire. M-am uitat peste umar la restul spectatorilor. Vedeam un Exarhu si un Andrei Gheorghe tintuiti in scaune. Nimeni nu putea scoate o vorba. Aveam impresia ca acea aparitie atat de simpla si atat de fascinanta,ne ridica din scaune,ne facea sa plutim muti de admiratie si apoi ne prabusea in scaune fara sa putem scoate o vorba.
Piesele erau legate intre ele prin mici povestiri spuse cu o voce catifelata. Din ultimile cuvinte ale povestirilor,se nastea urmatoarea piesa. Pana sa apuci sa aplauzi,te trezeai in urmatoarea poveste. A fost singurul concert atat de incarcat emotional. Eram noi pe de o parte si pe de alta parte ea.


Una din povestirile dintre piese m-a marcat. O retin si acum,dupa atata timp. Spunea ca atunci cand suntem conceputi,suntem ca un punct in univers. Si crestem..si crestem…Si incepem sa auzim voci dintr-o alta lume. Dintr-o data,lumea in care ne aflam este mult prea mica. Ne strange. Si dorim sa iesim. Sa descoperim ce este dincolo. Si ne nastem. Din nou suntem prea mici. Ca un punct in univers. Totul in jur este mult prea mare..Dar crestem si crestem. Incepem sa auzim alte voci,dintr-o alta lume. Si brusc,lumea in care ne aflam incepe sa devina mult prea mica. Ne strange…e prea stramta. Si trebuie sa patrundem dincolo de ea. Si poate ca de fapt..nu exista sfarsit. Pentru ca totul…este un alt inceput. Ei lumea i-a ramas mica.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s