Sunt liber ..sau asa ceva

Cred ca asta e cel mai de pret lucru al unui om si poate cel mai bun lucru pe care il poti spune unui prieten. Cuiva de care iti pasa. A fi liber este o stare de spirit. Toti credem ca suntem liberi, prea putni suntem. Poate nici eu. Cel mai liber dintre noi poate judeca asta. Intotdeauna exista cineva mai liber ca noi. Eu ma simt libera, fara a leza persoanele dragi. Da, am repere si nici nu sunt nebuna cum cred unii. Poate ca sunt nebuna,insa sunt un nebun pozitiv. Pentru ca eu cred ca totul sta in puterea noastra. Pentru ca eu cred ca viata ne apartine. Frumoasa sau nu, trista sau vesela, ne apartine si o putem transforma de la o secunda la alta. Nu visez mariri si preamariri, nu vreau sa fiu vazuta desi vreau sa vad tot. Pentru ca nu voi sta potolita si daca spun asta nu vorbesc serios.
Cand eram copil visam la o viata la tara sau la a fi patron. Am crescut si visam sa traiesc de toate. Am vrut sa am experiente si pot spune ca am capatat cateva. Cand eram mica,vroiam sa fiu mare. Acum mi-as dori sa raman suspendata pe la 24 de ani. Dar nu se poate.

[De ce nu vrei sa inveti din ceea ce ti se intampla ? Poti raspunde astfel incat sa te pot intelege ? Pleaca undeva si ramai acolo o perioada. Gandeste-te la tine, la ceea ce visezi, la ceea ce esti si ceea ce iti doresti sa fii. O cana de apa rece peste ochi te ajuta sa vezi clar daca tu esti persoana care ti-o arunca in fata. Traim singuri, insa lucrurile frumoase au loc interactionand. Trezeste-te sau macar viseaza frumos! ]

Toti suntem liberi doar daca vrem sa fim. Nimeni nu are dreptul asupra noastra si nimeni nu poate schimba radical schela personala care ne apartine.
Au trecut probabil 20 de ani de cand vroiam sa traiesc la sat printre animale si miros de lemn ars iarna sau de trifoi proaspat cosit dimineata,pe racoare. Au trecut 20 de ani de cand vroiam sa fiu patron. Au trecut 5 ani de la terminarea facultatii care m-a invatat ca pot studia daca vreau si in sistemul privat. Ca pot descoperi lucruri despre mine si ca pot sa iau cu 10 niste examene la niste materii pe care nu le suportam. Au trecut 5 ani de cand m-am angajat in firma in care lucrez si acum. jobul pe care il consideram temporar a durat si inca mai dureaza. Nu ma reprezinta,insa m-a legat prin anumiti oameni cu care am lucrat si mai lucrez.
Au trecut 6 ani de cand aveam planul pe urmatorii 10.
Au trecut experiente, plecari, fugi,evadari, emotii, amagiri si dezamagiri. Toate ma definesc. Si cel mai important este ca nu reprezinta decat o mica felie din ceea ce probabil va urma.
O prietena imi spunea ca e confuza. Pentru ca pentru prima oara in viata nu are un plan,o directie. Nu are acea tinta catre care sa tinda. Eu as vrea sa incerce varianta mea. Sa pluteasca. Totul este o surpriza. Sa se bucure de faptul ca nu si-a impus un plan, nu si-a croit o directie. Surprizele te asteapta de obicei dupa colt si singura grija trebuie sa fie urmatorul pas fizic. Sa mearga, sa nu se opreasca si mai ales sa creada. Sa se uite cand si cand inapoi, pentru a vedea imensitatea ramasa in urma si apoi sa priveasca in fata ei pentru a realiza cat mai este si cat de ludic poate deveni drumul din fata ei. A zambit. Un pic. Incurcata. Insa cred ca m-a inteles. Chiar daca nu va face asta, macar stie ca se poate SI asa.

Cineva spunea ca totul are un pret. Nu putem castiga fara sa pierdem,insa putem castiga ceva mult mai bun. Eu imi doresc sa simt, sa vad,sa aud, sa ma cutremur,sa rad,sa ating, sa vorbesc,sa ascult, sa vanez tot ce am enumerat pana acum. Sa imi iau rucsacul de ganduri,sa imi bag mainile in buzunarul blugilor,sa imi trag bocancii si sa ma tot duc. Catre ce? Nici nu imi doresc sa stiu. Insa imi doresc sa fie placut.

Pentru ca mi-am reamintit doua piese in timp ce am scris asta. Pentru ca o parte din mine o regasesc in ritmul si versurile astea : Liber si Praf de stele.

foto de aici