de-ale mele · dubiosenii simpatice

Lucrurile marunte sunt de obicei dupa colt.

Ori de cate ori nu asteptam nimic am primit mai mult decat cautam. Cand totul parea inutil si tern, mi s-a demostrat ca lucruri mici si frumoase se ascund imediat dupa colt. Totul e sa ai ochi sa le vezi la momentul potrivit. Din ce in ce mai multe zile fara bani. Din fericire cu mult soare si chiar nu mai conteaza. Soarele inca este gratuit pentru multi dintre noi.

Avem chiar privilegiul de a trai un mijloc de primavara intr-un mijloc de noiembrie. La ce bun sa intram in cluburi sau sa ne izolam in cadrul unor petreceri de apartament cand parca tot orasul iti devine un teren de joaca ?

Sunt lucruri care se petrec sub ochii nostri si care pot fi mai valoroase decat ceva cu titlu de recomandare. Pentru ca probabil se muleaza pe o anume stare, pentru ca probabil o amplifica sau poate o induce….nu stiu exact. Nici macar nu ma intereseaza sistemul de parghii pentru ca intotdeauna am simtit totul la nivelul epidermei. Superfial ? Poate. Nedocumentat. Intotdeauna am avut senzatia ca daca incep sa culeg informatii despre ceva, transform inefabilul intr-un studiu de caz. Nu,nu vreau sa stiu de ce cutare lucru e asa sau ce background are un artist.

O zi enervant de banala si ucigatoare de simtaminte a aterizat in centrul vechi al Bucurestiului. Reteta a fost relativ simpla : doi oameni pe final de program de uzina, bani pe fundul sacului, vreme frumoasa afara si setea de o plimbare. Am cutreierat aiurea Lipscaniul, facand recensamantul localurilor, privite din exterior si din mers. “Asta era,asta parca nu era. Ia te uita! cand o fi aparut?”. Am descoperit un Lipscani mai curat, mai luminat, mai turistic si din anumite unghiuri ai fi spus ca e cadru de film. Strazile cu piatra cubica usor umeda si felinarele care le incadrau..totul intr-un alb negru cetos. Trecem pe langa un artist al strazii. Tipul are categoric peste 60 de ani si canta singur la vioara, pe un scaunel in fata Bancii Nationale. Lumea trecea grabita, probabil inhatand din mers cate un sunet.

I-am dat 3-4 lei si am trecut si noi mai departe. Am ajuns la capat de strada. Ne-am intors si ne-am asezat in fata lui, pe treptele Bancii Nationale. Eram primii lui oameni din public pe seara aia. Ar fi mers un pahar de vin cu tigara aia trasa cu sete. Nu aveam cum sa facem rost de vin la pahar. Cel putin nu din restaurantele pieptanate din zona. Am inceput sa ne cufundam mintea in muzica lui. Bach,Mozart,Vivaldi,Ciprian Porumbescu. Un cuplu a ezitat si intr-un final s-a asezat langa noi. Apoi doua doamne..urmate de doi baieti…un grup de fete musulmane,infasurate cu esarfa. Intr-un final s-au strans aprox 10-15 oameni. Stateam cu totii intr-o seara perfecta de toamna, pe trepte, aplaudand la final de piese.

Dupa 1 ora de auditie, i-am cerut numarul de telefon. Domnul Dumitrescu,violonist. E pensionar si isi rotunjeste veniturile cantand in locurile frecventate de multi cand e frumos afara. Ne-a mentionat ca mai canta si la ocazii..poate vreo aniversare…

S-a intamplat cand inca mai era frumos afara. Dar si peisajul inghetat are un farmec. Este unul incremenit.

sursa foto

Advertisements

3 thoughts on “Lucrurile marunte sunt de obicei dupa colt.

  1. “the beauty is in the eye of the beholder” ochiul e ca o camera obscura a unui aparat de fotografiat rudimentar (din cele care inca mai exista in cismigiu)… domnul dumitrescu, violonist, apare pe membrana ca o placa fotografica cu capul in jos, mult mai mic decat este in realitate, continuand sa cante la vioara fara sa fie afectat prea mult de faptul ca-I vine sangele la creier, cu cutia viorii agata de trepte ca un sapun cu magnet de suportul sau metalic, cu banii din palarie ramand agatati pe fundul ei desi in mod natural ar fi trebuit sa se raspandeasca pe cer….
    ceea ce se intampla de aici si pana la imaginea finala formata undeva pe scoarta celebrala tine de inlauntrul nostru, de un pitic care salasuieste inlauntrul nostru, care pune degraba mana pe pensule si picteaza iute pe scoarta din creier asa cum unii artisti picteaza pe scoarta de brad, ceea ce vede pe retina…
    ooo… si de-acum lucrurile tare se complica, caci piticul nu e artist fotograf, ci o bucata de suflet…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s