De-a valma · de-ale mele

…noi o complicam.

Viata e simpla,dar nu ne place asa. Ne plictiseste,ne aplatizeaza.Ma intreb de ce de cele mai multe ori nu avem curaj? Intotdeauna asteptam un stimul din exteriorul nostru. Ca este o palma dupa ceafa, ca este un sut prietenesc pentru un pas inainte catre atingerea unui vis. Ne ambalam,acceleram pentru a decelera la jumatatea drumului pe care singuri ni-l alegem. Uneori vad exemple care din incapatanare sau inconstienta nu apasa frana. Pentru ca nu o suporta ca si concept.
Azi scria o fata pe profilul sau virtual “primesc friend request de la aproximativ 10 oameni in fiecare zi. la unii le dau confirm. niciodata nu schimbam niciun cuvant dupa aceasta imprietenire. mi se pare ciudat :)”. Chain reaction : 70 de comentarii generate. Un altul cumva din aceeasi sfera: “Merg pe strada si sute de oameni trec pe langa mine. Cu toate astea, nu schimbam nici un cuvant. Mi se pare ciudat”. Ce ne determina tacerea? Teama de a fi judecati sau gresit intelesi? Etichetarea sau poate teama de propriile noastre ganduri? Sunt intrebari la care cu cat mai mult incerc sa le gasesc un raspuns, cu atat ma arunca mai mult in confuzie.
De ce nu facem pur si simplu ce ne trece prin cap atunci cand dorim? Ne invartim in tarcul delimitat moral,legal si civic. O stiva de norme puse una peste alta pentru a ingradi factorul uman,empatia,curiozitatea sau ludicul.
Ma intreb cati isi pun intrebarile astea si ma intreb cati cauta raspunsuri generand din ce in ce mai multe intrebari?
Care sunt limitele si cum ne raportam la ele? Cat de aproape sau de departe sunt? De ce nu ne taiem sforile cu care singuri ne legam pentru a fi proprii nostri papusari?
Dar e tarziu..sau poate prea devreme. 25 ianuarie 2011. Ora 1:10 am.

random song.And I believe in some kind of path,That we can walk down.

Advertisements

4 thoughts on “…noi o complicam.

  1. tanara, cum nu am elanul tau filozofic la ora asta, o sa iti impartasesc o mica stupoare recenta de a mea. Oamenii pot zambi unii altora fara sa se cunoasca (si fara sa incerce sa agate), pot da cu buna ziua la venire si la plecare din magazine( am vazut asta in supermarket, la casa si am vazut si in boutique-uri), it pot cere sa ii fotografiezi fara motiv, doar pentru ca te vad gura casca cu camera in mana si li se pare funny; deci there is still hope…
    cat despre limite..

    Like

  2. aaa..clar ca se poate! insa din pacate nu vom prinde starea asta de spirit in Romania..nici prin alta parte prin Balcani.de-aia mai plec si eu din cand in cand. sa mai vad zambete si oameni cu care chiar poti vorbi. te pup draga mea.

    Like

  3. E o tema care-mi da mereu de gandit si mie vanatorule, caci incet incet iti dai seama ca puteai face atatea si nu mai timp sa le faci chiar daca ai da de-o parte toate temerile si oprelistile. Nu traim in exterior probabil nici 10% din ceea ce traim in interior. Nici 5%, dar asta depinde desigur de la individ la individ. De ce? Primul motiv si cel mai important este cu siguranta cel pe care l-ai gasit si tu: multimea de norme morale, sociale, legale… Apoi inertia, comoditatea, teama de a nu ne face de ras, teama de a nu-i deranja pe ceilalti, teama de neprevazut, de urmari… Cred ca e in natura umana sa fim asa. Si cu cat suntem mai “educati” cum atat vom fi mai retinuti. 🙂 Asta pana la un punct cand totul balanseaza in partea cealalta…
    Interesant, titlul e aproape identic cu motto-ul meu de pe blog “Viata e simpla, noi o complicam” 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s