We can live like Jack&Sally if we want. [miss you]

Sa am din nou vreo 20 si un pic de ani si sa nu imi pese de cate ori cad in nisip la Vama Veche, dansand pe aceleasi si aceleasi piese pe care le iubesc si acum.

Mi-e dor sa nu imi pese ca un viitor implica si responsabilitati pe care, desi nu le am inca, le simt in ceafa.

Mi-e dor sa fiu ajutata sa ma ridic de catre un bun samaritean si eu sa tip la el sa ma lase in pace. Pentru ca in momentele alea de fapt nu mai conteaza nimic. Mi-e dor sa adorm pe plaja si sa stiu ca nimic rau nu se va intampla pentru ca e Vama Veche pe care o stiam de cand eram copil.

Mi-e dor de piesa asta si mai ales mi-e dor sa fac toate cele scrise mai sus. Mai sunt aproximativ 6 luni..

Hello there, the angel from my nightmare
The shadow in the background of the morgue
The unsuspecting victim of darkness in the valley
We can live like Jack and Sally if we want
Where you can always find me
We’ll have Halloween on Christmas
And in the night we’ll wish this never ends
We’ll wish this never ends

(I miss you, I miss you)
(I miss you, I miss you)

Where are you and I’m so sorry
I cannot sleep I cannot dream tonight
I need somebody and always
This sick strange darkness
Comes creeping on so haunting every time
And as I stared I counted
Webs from all the spiders
Catching things and eating their insides
Like indecision to call you
and hear your voice of treason
Will you come home and stop this pain tonight
Stop this pain tonight

Don’t waste your time on me you’re already
The voice inside my head (I miss you, I miss you)
Don’t waste your time on me you’re already
The voice inside my head (I miss you, I miss you)

Back on the playground.

Astazi dupa foarte mult timp am revenit prin camera mea de joaca. Am lipsit ceva vreme, insa intotdeauna ma intorc cu placere aici pentru ca este un loc care a fost si care va ramane un loc special.

S-au intamplat multe de la ultima vizita. Am schimbat multe stari,am descoperit locuri noi si am redescoperit locuri dragi intr-o noua lumina.

Motivul pentru care m-am intors este unul destul de ciudat. Simteam nevoia sa spun unui prieten tacut ca nu sunt de acord cu multe lucruri care se intampla in prezent. Ca sunt multe lucruri pe care nu le pot intelege, desi incerc atat cat pot sa o fac.

Povestea vanatorului este una banala si cu toate astea, pentru ca sunt experiente personale, o consider speciala in ceea ce ma priveste.

Vanatorul de povesti a renuntat la un traseu destul de putin aventuros si interesant. A ales sa isi lepede o uniforma de corporatist si sa predea totul pe inventar. Procesul de predare-primire a decurs cat se poate de normal, fara evenimente sau emotii puternice. De ce s-a intamplat asta dupa circa sapte ani? In primul rand pentru ca era al saptelea an si probabil ca aceasta cifra, importanta tocmai prin misterul care o invaluie, si-a spus cuvantul.

A fost un an complicat pentru foarte multi oameni cunoscuti. Multi si-au schimbat radical modul de viata sau daca nu au facut-o, se gandesc foarte serios la asta. Cei pasionati de astrologie spun ca este un an plin de schimbari majore in mai toate planurile.

Pentru Vanator, asta a insemnat o introspectie indelungata si ajunsa la maturitate. Concluzia? Cand ceva isi pierde esenta si farmecul, este momentul sa pui punct si sa o iei de la capat. Asta am facut si nu exista regrete.

Am invatat foarte multe despre mine, despre limitele mele (inca neatinse), despre faptul ca este important sa incerci sa iti largesti orizonturile si sa incerci sa iesi din zona de confort si sa renunti la a te complace intr-un anumit context.

Ce am facut? Am luat o coala alba si am scris Game over. Pentru mine misiunea nu isi mai avea rost. Am plecat cu o punguta in care am pus 2-3 hartii pe care erau scrise cateva versuri din piese dragi mie, hartii care m-au insotit in ultimii ani de corporatism. Am plecat cu o gramada de amintiri care constituiau un trecut frumos, dar totusi un trecut. Cu maxim 5-6 oameni dragi cu care imi doresc sa tin legatura si cu cativa oameni cu care am pierdut legatura, insa mi-as dori sa ii reintalnesc cumva pe cararile nebanuite ale vietii.

Ultima zi de munca si prima seara de impachetat lucruri pentru a merge in singura vacanta binemeritata din an. A doua zi eram intr-un low cost catre Berlin, orasul visurilor. Am fost agatata de gandul ca as putea sa nu ma mai prezint la zborul de intoarcere. Au fost doua saptamani in care am trait in casa unor oameni frumosi, insa care nu simt precum latinii. Imi plac nemtii, imi place germana si imi place Germania. Nu este un secret pentru nimeni care ma cunoaste. Cu toate astea, am inteles ca nu as face fata unei lumi destul de reci, desi o lume corecta care merge ceas. Acolo nu se intarzie, chiar daca pleci la treaba direct de la petrecere. Acolo daca spui ca in doua zile termini ceva, chiar termini. Nu se trage de timp, nu se tergiverseaza nimic. Exista un sistem care incurajeaza tinerii sa lanseze proiecte, exista curiozitate, exista prezenta acolo unde se intampla ceva si exista idei. Este o autostrada de initiative, de lucruri care se intampla spontan , iar oamenii au o foame de nou.

Despartirea de Berlin a fost foarte grea. Multe emotii au dat navala chiar cand luam trenul catre aeroport. Au existat strageri din dinti, au existat cateva lacrimi care au trecut de promisiunea ca “nu voi plange”, au existat pareri de rau si o speranta imensa ca intr-o buna zi voi trai acolo, macar ca experienta. Insa am realizat ca nu as putea sa traiesc acolo fara a avea aproape un suflet care sa simta latin, care sa fie cald si prezent acolo cand ai nevoie de el. Am vazut ca oamenii spun ca au nevoie de apropiati,dar cand apare cineva care sa fie dispus sa se apropie, fac doi pasi inapoi. Poate ca e o teama, poate ca ei nu au fost educati asa, poate ca un oras atat de cosmopolit unde poti experimenta orice iti trece prin cap, te impinge catre construirea unui univers personal si egoist. Poate ca e normal,insa nu am puterea de a intelege acest lucru.

Intoarsa in vechiul si contrastantul Bucuresti, am trait pe pielea mea acea cadere despre care doar citisem. Momentul de low resimtit atunci cand iti tai plasa de siguranta, in care spui stop joc unei vieti confortabile, dar care nu iti aduce satisfactiile dorite.

Acest lucru s-a manifestat si in relatiile cu prietenii, determinand o autoizolare necesara pentru a face un pic de ordine in emotii,ganduri,planuri de viitor, dorinte.

Am ales sa apuc un drum previzibil sau nu, calea unui proiect personal, pornit de la un stil de viata si de la dorinta puternica de a schimba ceva in cei din jurul meu. Sunt recunoscatoare prietenilor care m-au incurajat sa o fac si care inca ma sustin moral sa continui.

Motivul pentru care ma antrenez zilnic sa sparg ziduri cu capul este dorinta de a sparge monotonia, de a crea ceva nou si de a reinventa un mod de a cunoaste orasul in care traim.

O alta directie pe care am incercat-o este organizarea unor mici concerte, fara a urmari o motivatie financiara. Apa e plina de rechini si este un act de curaj sa inoti. Insa dorinta de a contribui atat cat poti la ceva este mai mare decat teama. Inainte eram un simplu om care sustinea cultura underground. Cumparam bilete,plateam intrari,investeam in concerte live, in petreceri sau in cate un festival. Acum incerc sa promovez si de ce nu, sa incerc sa laud artistii nostri care nu au o viata tocmai usoara. Asta din fericire nu se reflecta in munca lor. In momentul in care iti livreaza produsul muncii lor facute cu sacrificii si cu multa pasiune, nu te prinzi ca acei oameni sunt oameni care muncesc uneori pe program luni-vineri 9-18, iar apoi fug sa creeze sau sa repete. Tin sa precizez ca pentru ei am un foarte mare respect. Si sper sa vina o vreme in care vor trai din arta lor si din pasiunea lor, asa cum ar trebui sa fie in cazul lor.

Satisfactia lor este in acest moment in mana publicului. Este important sa intelegem ca o trupa care canta pe scena are nevoie de publicul care ii apreciaza. Este important sa fim alaturi de ei, pentru ca un artist se hraneste cu energia si feedback-ul primit din partea celor din fata lui. Un dj are nevoie de o multime care sa danseze pe muzica lui, o trupa are nevoie de cat mai multi oameni acolo, care sa ii aplaude, care sa ceara un bis si care sa cante alaturi de ei, chiar daca publicul falseaza. Un artist plastic are nevoie de acei oameni care sa ii priveasca lucrarile si care sa simta o emotie. Un graffer sau un street artist are nevoia de ochi curiosi care sa scormoneasca orasul pentru a-i gasi lucrarile si de a incerca sa inteleaga un anumit mesaj ascuns. Iar toti de mai sus, au nevoia de noi pentru a spune mai departe de ei.

Marea mea dezamagire este sa vad ca romanii sunt alaturi de artisti in virtual si putin spre deloc in timp real. Unde sunt oamenii care trebuie sa degaje energie si sa duca vorba mai departe? O explicatie evidenta ar fi ca e criza financiara. De acord, mai toate buzunarele simt asta. Insa un concert de multe ori este 5 sau 10 lei, iar anumite forme de arta au chiar acces gratuit. Singura conditie este sa fii curios sau sa iti doresti sa fii sustinator.

Publicul roman este unul apatic, delasator, nepasator si labil. Asta este o parere personala si nu am nici o retinere in a afirma acest lucru. De ce sunt locuri goale atunci cand ar trebui sa fie pline? De ce nu se trag semnale de alarma, de ce nu se reinventeaza promovarea, de ce se prefera chestiile superficiale,dar care-s “pa trend” si de ce se merge acolo unde e cool sa mergi desi de multe ori nu te reprezinta? De ce oamenii nu aleg cu cap si nu incearca sa inteleaga un anumit eveniment? Unde au disparut criticile constructive, unde au disparut filtrele personale, unde au plecat acei oameni care veneau cu inima si mintea deschise?

De ce toata lumea simte nevoia sa fie importanta si sa epateze prin una sau alta? A fi normal este probabil cel mai cool atribut al unui om. Pentru ca inainte sa fim rockeri, hipsteri, hip hoperi sau punkeri, suntem oameni. O sa inchei sirul acestor intrebari si sper sa observ in viitorul apropiat niste schimbari. O sa continui sa privesc acest tablou, desi momentan este unul dezamagitor.

In alta ordine de idei, o sa listez cateva descoperiri destul de noi in cazul meu, dar ceva ce as recomanda mai departe:

- la capitolul hardcore: “‎Breathelast. este o trupa bastinasa, fara amici – patron de club, fara cunostinte – impresari valorosi sau organizatori – milostivi filantropi, cu imprumuturi si datorii la banci si studio, motiv pentru care le dorim tuturor acestor membri de elita muzicala, sa mai promoveze si trupe de care nu am auzit in ULTIMII DOI ANI.” Mai multe despre ei gasiti pe http://www.facebook.com/Breathelast sau http://www.myspace.com/breathelast.

- la capitolul alternative metal este tot o trupa noua : “Flesh Rodeo is an alternative metal band from Bucharest, Romania. The band played its first live show in march 2011, after almost three years of line-up changes and rehearsals.As main musical influences we must mention Tool, Korn, Nirvana, Alice In Chains, Mike Patton and Primus, even though some of them may not be so straight-forward.” Ii puteti gasi aici:http://fleshrodeoband.blogspot.com/ sau aici: http://www.facebook.com/fleshrodeo.

- la capitolul metal este o trupa foarte foarte tanara si talentata: Kalistenic “Kalistenic is a band from Bucharest ,Romania formed in the late of March 2011 when George (drums) and Loris(vocals) met Razvan (guitars) with whom they decided to start a band. Soon after, they started writing their own material and rehearsing together despite the lack of bass in their sound. Having completely different musical influences, the three came up with a sound that merges a lot of genres from Thrash Metal to Groove Metal and included other styles as well. Two months later, they contacted Gabi(bass), a previous band mate to fill in on the vacant role. With a complete lineup, they quickly went on and recorded their first demo in June 2011 consisting of 4 songs; The demo was recorded entirely live at Pyramid Studios, Bucharest. “. Ii puteti asculta aici: http://www.reverbnation.com/kalistenic si urmari si aici: http://www.facebook.com/kalistenic .

- la capitolul rap: Ateliere de creatie : http://www.facebook.com/atelieredecreatie . Vor avea un prim concert al Atelierului pe 12 noiembrie in Underworld! Be there!

- la capitolul jucarii urbane : “Eldercut reprezintă doi băieţi dependenţi de cultura jucăriei urbane. Jucăriile produse de eldercut sunt din răşina, ele fiind turnate şi “customizate” manual, sunt produse în număr limitat şi pot deveni obiecte de colectie.” II gasiti aici: http://www.facebook.com/eldercut sau aici : http://blog.eldercut.com/

- la capitolul grafica, benzi desenate, street art si mult mai multe : “Five artists/illustrators/friends united their forces and put their spirit into one dear project called VATRA.collective. ” Ii gasiti aici: http://vatra-collective.blogspot.com/ sau aici: http://www.facebook.com/pages/VATRA-COLLECTIVE/258688637501763 .

Sunt mult mai multi artisti valorosi, dar unii dintre ei, desi cu state vechi, au proiecte aflate la inceput, proiecte care au nevoie de sustinatori.

A, si o recomandare de blog. Il stiu de ceva vreme, insa acum simt nevoia sa il mentionez. Blogu lu’ Matei. Il stiti probabil daca ascultati Radio Guerrilla, daca ati petrecut prin B52 sau daca petreceti prin Expirat : http://cinearedreptate.eu/ . Un blog cu un umor destept, cu postari amuzante, usor ironice, dar si lucruri interesante si frumoase pe care Matei ni le impartaseste des. Lucruri pe care probabil noua ori ne e lene sa le cautam, ori nu stim unde. Noroc ca el ne arata ce si cum.

Lista e foarte lunga…si sper sa devina din ce in ce mai lunga.

A, v-am spus?

Coma a avut concert cu Breathe last. Nu am ajuns,insa puteti cauta review-uri pe net si sa nu ii ratati data viitoare. Coma o sa aiba un nou concert in Fire,conform spuselor lor: “multumim mult mult tuturor celor care au fost in Elephant in seara asta!!! nu avem cuvinte! ne vedem pe 25 nov in Fire Club; acolo unde a inceput totul pentru multi o sa vedem impreuna un clip nou penru o piesa noua “COMA – Semn”".

Toulouse Lautrec a avut lansarea primului album Heroes si a fost minunat. Au avut si o deschidere pe masura: Robin and the Backstabbers, pentru prieteni RatB. Aici review: “http://thegig.ro/2011/10/review-toulouse-lautrec-si-robin-and-the-backstabbers-heroes-in-silver-church/”

Veteranii de la Implant pentru Refuz vor avea un nou concert in club Wings pe 10 noiembrie alaturi de Breathelast de care v-am amintit mai devreme. Nu trebuie ratat un asa concert!

Iar RatB vor veni cu Iguana, Vanatoarea, Soarele cu dinti, dar si cu reinventata Cristina pe data de 17 noiembrie in acelasi club Wings din Bucuresti.

O alta trupa demna de mentionat este The Moood care momentan bate tara si nu numai. Dar o bate muzical vorbind ca sa incante si publicul din afara Bucurestiului. urmariti traseul lor aici: http://www.facebook.com/themooodofficial .

Asteptam inca vesti de la The Pixels si asteptam noi proiecte frumoase, facute cu suflet si sinceritate.

Si va mai urma ceva…

Fingers crossed for all!

Can you add some colours in life?

Surprise,you’re dead!

In fiecare zi, deschid din reflex cutia postala. Intotdeauna cand intru in scara blocului,mai intai admir cutiile postale semi-vandalizate. Unii vecini chiar si le-au securizat cu lacate sau improvizatii din sarma. Nu ma intereseaza mult acest aspect,tinand cont ca adresa mea de corespondenta nu este la adresa la care locuiesc.
Astazi, un nou flyer a aparut in toate cutiile. Un flyer negru cu fonturi albe si aurii. Si zicea asa:

“Nu va putem oferi o viata fericita, dar va putem asigura un final decent”.

Domeniul de activitate este previzibil. Din curiozitate morbida, am cautat pe google. Intotdeauna am senzatia ca firmele de servicii funerare au un umor negru si parca fac misto de necazul omului. Firma asta,chiar are si un colt cu citate despre inmormantari,morti si raniti. Basca o invitatie pentru “tine,familia si prietenii tai” la sediul lor. [ . Va invitam pe tine, pe familia ta si pe prietenii tai sa ne vizitati la adresa : Splaiul Independentei nr. 169 (Morga Spitalului Municipal).] No shit? Chiar ma gandeam unde sa imi beau cafeaua si sa stau la o sueta…

Mai este un magazin de profil pe la Mosilor colt cu Bd Carol. Nu pot sa nu arunc cate o privire in vitrina din care zambesc batrani trasi in poza, de parca eu stiu ce mare bucurie li s-a intamplat. Dar zambesc ca in reclame la adezivi pentru proteze…asa..cu toti dintii.

Este un business bun, mai ales in depresiune economica.

Totusi..scurt si la subiect. Lasati,glumetilor,lasati!

Dragostea Import-Export SRL

Ne apropiem inevitabil de inca o zi predomintant rosie si inecata in declaratii spumoase. Am senzatia ca traiesc o zi a cartitei care se repeta anual de minim 10-15 ani incoace.
[ pe un canal de stiri: "Nu v-aţi sărutat niciodată iubitul sau iubita 32 de ore? ". de parca cineva si-ar dori asta..]

Este o zi in care toate gospodinele isi cumpara de la taraba un sutien si chiloti ornamentati cu blanita rosie pentru a-si surprinde partenerii care le bat si injura cam 6 luni/an, restul de 6 luni fiind ocupati sa bea, sa bage la mat si sa isi expuna marlania in public. Toate marile galerii comerciale isi spanzura inimi peste tot, toate agentiile de turism ofera pachete speciale pentru indragostiti, toate cuplurile vor fi cuprinse de o dragoste spontana si infinita in urmatoarele 24 de ore. Isi jura iubire vesnica la umbra unei veioze Ikea si a unei stile de vin cu pretul la raft intre 10-15 lei, isi vor spune cat de dependenti sunt unul de celalalt si vor sfarsi apoteotic printr-o cerere in casatorie din impuls, printr-o despartire in cazul in care nu si-a facut efectul cadoul plusat, prin reprosuri daca declaratia romantica degenereaza sau prin vizionarea programelor tv in fuctie de preferinte.

Ea se va bucura cuminte si goala intelectual de o jucarie pe a carei eticheta scrie Made in China si pentru varste 0-3 ani, imaginandu-si ca toata aprecierea partenerului a fost indesata acolo. El va rasufla usurat ca ea s-a bucurat pentru a nu stiu cata oara de aceeasi chinezarie si va experimenta un sentiment de implinire, fiind multumit ca a reusit sa marcheze cu succes in calendar ziua Sf Valentin. Se vor urmari probabil multe filme siropoase in streaming sau la tv, se vor concepe copii dintr-o pasiune resuscitata bianual: de ziua indragostitilor si de Craciun, cand “toti sunt mai buni”.

[fragment dintr-o stire cu un comerciant de inimi de plus: "Eu personal nu suportam aceasta sarbatoare pana acum cativa ani, cand..." cand probabil a realizat ca romanul pune botul la toate cacaturile, kitschurile si siropurile]

Esenta dragostei cu iz balcanic emana din blocurile comuniste si gri. Un cuplu de prin vecini anticipeaza in gura mare ziua dragostei de import: “Du-te,fa,la dracu sa te duci!”. Nu am prins si replica. Deja ma indepartasem.

…noi o complicam.

Viata e simpla,dar nu ne place asa. Ne plictiseste,ne aplatizeaza.Ma intreb de ce de cele mai multe ori nu avem curaj? Intotdeauna asteptam un stimul din exteriorul nostru. Ca este o palma dupa ceafa, ca este un sut prietenesc pentru un pas inainte catre atingerea unui vis. Ne ambalam,acceleram pentru a decelera la jumatatea drumului pe care singuri ni-l alegem. Uneori vad exemple care din incapatanare sau inconstienta nu apasa frana. Pentru ca nu o suporta ca si concept.
Azi scria o fata pe profilul sau virtual “primesc friend request de la aproximativ 10 oameni in fiecare zi. la unii le dau confirm. niciodata nu schimbam niciun cuvant dupa aceasta imprietenire. mi se pare ciudat “. Chain reaction : 70 de comentarii generate. Un altul cumva din aceeasi sfera: “Merg pe strada si sute de oameni trec pe langa mine. Cu toate astea, nu schimbam nici un cuvant. Mi se pare ciudat”. Ce ne determina tacerea? Teama de a fi judecati sau gresit intelesi? Etichetarea sau poate teama de propriile noastre ganduri? Sunt intrebari la care cu cat mai mult incerc sa le gasesc un raspuns, cu atat ma arunca mai mult in confuzie.
De ce nu facem pur si simplu ce ne trece prin cap atunci cand dorim? Ne invartim in tarcul delimitat moral,legal si civic. O stiva de norme puse una peste alta pentru a ingradi factorul uman,empatia,curiozitatea sau ludicul.
Ma intreb cati isi pun intrebarile astea si ma intreb cati cauta raspunsuri generand din ce in ce mai multe intrebari?
Care sunt limitele si cum ne raportam la ele? Cat de aproape sau de departe sunt? De ce nu ne taiem sforile cu care singuri ne legam pentru a fi proprii nostri papusari?
Dar e tarziu..sau poate prea devreme. 25 ianuarie 2011. Ora 1:10 am.

random song.And I believe in some kind of path,That we can walk down.

Hai cu Pixels si Robin and the Backstabbers!

Cei mai buni lautari new wave se vor intampla pe o scena inaripata pare-se: Wings Club. Pe 7 ianuarie de la 9 seara. Da,pica vineri seara,deci nu aveti scuza daca trageti chiulul. Va fi si o lansare. One part. Si totusi two parts.
Veti avea si Robin and the Backstabbers, va veti juca si cu Pixels. Asta daca stiti sa faceti o alegere buna. Daca i-ati vazut,stiti clar ca nu veti da gres venind. Daca nu i-ati vazut…sigur i-ati auzit,macar din greseala prin FM. Nu o sa va para rau! Jur pe rosu!
Si ca sa gustati cate un pic din aia, cate un pic din ailalta…luati. Va pica tocmai bine!

si

o piesa pe care mi-as fi dorit sa fiu un bebelus atomic si sa ma uit captivat la jucaria aia cu multe animale care se invart hipnotizant deasupra patului. Probabil ca doar eu stiu despre ce vorbesc..sau cine stie?

Oaspetii vor fi pe masura. Si cum nu i-am mai vazut de ceva vreme…sigur vom avea chimie. Asa…ca de la artisti la public si invers. E un drum cu doua sensuri si e mare trafic pe ambele. Bara la bara.

si

Concluzie: Sa vindeti tot si sa va luati bilet! Iar cu raceala si starea de rau…trec cu un kil de vodca si un pumn de aspirina!

See you there! Mi-am programat revelionul atunci!

Aici gasiti info mai multe si mai documentate. Click it!

Draga Vanatorule…

A venit momentul sa imi fac mea culpa. Nu i-am cunoscut pe baietii astia si nu m-au interesat. Primul concert la care am fost,a trecut pe langa mine fara sa lase nicio urma. La fel si Pixels,pe a caror muzica am dormit foarte linistita in iarba. Asta patesc mereu cand sunt in contratimp. Fiecare trebuie sa descopere ceva la un anumit moment. Eu am ratacit un pic mai mult. Nu e nici o surpriza in faptul ca descopar cu mirare ceea ce multi stiu demult. Si asta ma amuza tare. Pentru ca este asemenea bradului din cartier,cel datator de bomboane de Craciun: mereu surprinzator pentru cel care nu a incercat sa il dezbrace de mister.
Ei bine…a venit momentul sa te spun! Da,desi am fost la cateva concerte, ma pot declara nesatul! Este poate cel mai fin drog pe care l-am incercat. Imi place sa ii ascult cu ochii mici sau chiar inchisi si sa vad scenarii zburatoare, suprarealiste. O cascada de imagini, o cascada de cadre mentale care se loveau frontal si dadeau nastere unor alte zeci de imagini asemanatoare.

Pot spune lejer: Creierul meu devine un puzzle imposibil sau poate cu prea multe variante de recompunere.

Si imi place.

Va spun!

Lucrurile marunte sunt de obicei dupa colt.

Ori de cate ori nu asteptam nimic am primit mai mult decat cautam. Cand totul parea inutil si tern, mi s-a demostrat ca lucruri mici si frumoase se ascund imediat dupa colt. Totul e sa ai ochi sa le vezi la momentul potrivit. Din ce in ce mai multe zile fara bani. Din fericire cu mult soare si chiar nu mai conteaza. Soarele inca este gratuit pentru multi dintre noi.

Avem chiar privilegiul de a trai un mijloc de primavara intr-un mijloc de noiembrie. La ce bun sa intram in cluburi sau sa ne izolam in cadrul unor petreceri de apartament cand parca tot orasul iti devine un teren de joaca ?

Sunt lucruri care se petrec sub ochii nostri si care pot fi mai valoroase decat ceva cu titlu de recomandare. Pentru ca probabil se muleaza pe o anume stare, pentru ca probabil o amplifica sau poate o induce….nu stiu exact. Nici macar nu ma intereseaza sistemul de parghii pentru ca intotdeauna am simtit totul la nivelul epidermei. Superfial ? Poate. Nedocumentat. Intotdeauna am avut senzatia ca daca incep sa culeg informatii despre ceva, transform inefabilul intr-un studiu de caz. Nu,nu vreau sa stiu de ce cutare lucru e asa sau ce background are un artist.

O zi enervant de banala si ucigatoare de simtaminte a aterizat in centrul vechi al Bucurestiului. Reteta a fost relativ simpla : doi oameni pe final de program de uzina, bani pe fundul sacului, vreme frumoasa afara si setea de o plimbare. Am cutreierat aiurea Lipscaniul, facand recensamantul localurilor, privite din exterior si din mers. “Asta era,asta parca nu era. Ia te uita! cand o fi aparut?”. Am descoperit un Lipscani mai curat, mai luminat, mai turistic si din anumite unghiuri ai fi spus ca e cadru de film. Strazile cu piatra cubica usor umeda si felinarele care le incadrau..totul intr-un alb negru cetos. Trecem pe langa un artist al strazii. Tipul are categoric peste 60 de ani si canta singur la vioara, pe un scaunel in fata Bancii Nationale. Lumea trecea grabita, probabil inhatand din mers cate un sunet.

I-am dat 3-4 lei si am trecut si noi mai departe. Am ajuns la capat de strada. Ne-am intors si ne-am asezat in fata lui, pe treptele Bancii Nationale. Eram primii lui oameni din public pe seara aia. Ar fi mers un pahar de vin cu tigara aia trasa cu sete. Nu aveam cum sa facem rost de vin la pahar. Cel putin nu din restaurantele pieptanate din zona. Am inceput sa ne cufundam mintea in muzica lui. Bach,Mozart,Vivaldi,Ciprian Porumbescu. Un cuplu a ezitat si intr-un final s-a asezat langa noi. Apoi doua doamne..urmate de doi baieti…un grup de fete musulmane,infasurate cu esarfa. Intr-un final s-au strans aprox 10-15 oameni. Stateam cu totii intr-o seara perfecta de toamna, pe trepte, aplaudand la final de piese.

Dupa 1 ora de auditie, i-am cerut numarul de telefon. Domnul Dumitrescu,violonist. E pensionar si isi rotunjeste veniturile cantand in locurile frecventate de multi cand e frumos afara. Ne-a mentionat ca mai canta si la ocazii..poate vreo aniversare…

S-a intamplat cand inca mai era frumos afara. Dar si peisajul inghetat are un farmec. Este unul incremenit.

sursa foto

Fericirea aparenta costa.

Asta este ideea cu care m-am trezit astazi. Cineva imi spunea candva ca totul are un pret. Da,azi am ajuns si eu la aceeasi concluzie. Fericirea aparenta costa. Aproape tot ce facem sa ne scoatem din inertie costa. Ne insusim totul contra cost pentru multe si scurte momente de euforie. Drogul din timpul liber este ceva in care investim in permanenta. Paharele de vin cu prietenii care se transforma in pahare de vodka sau de cuba libre, energia si euforia cu care ne incarcam la un concert live sau chiar o simpla plimbare. Ne costa timp,bani sau oboseala fizica. You win some,you lose some, there’s no way around it..

Poate ca am uitat cum era sa nu ai bani sau scopuri,poate ca am uitat ca se poate mai simplu. Poate ca ar trebui sa ma uit mai des la tinerii care se descurca intr-un fel cu ce au,stiind ca nu au prea multe. Capitalism. Cum se poate altfel?

Am lipsit mult. Am trecut doar sa sterg praful pe aici. Este in continuare terenul meu de joaca. As fi vrut sa merg intr-o padure. Sa ma intorc in timp vreo 14 ani si sa ma regasesc pe langa calea ferata, uimita de maretia padurii. Nu reusesc sa o fac. Pentru ca am intarziat… vreo 14 ani. Fug pana la banca. Trapped in the system.